
Detalii eveniment
Stimați colegi,
Dragi prieteni,
Avem plăcerea de a vă invita, alături de studenții dumneavoastră, să participați la Școala de vară „Dreptul și Oenologia”, organizată de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și SOROCAPP, cu sprijinul Consiliului Județean Alba, în perioada 18–24 iulie 2025, în cadrul ediției a 18-a ISLS.
Evenimentul reunește studenți și cadre didactice din domeniul juridic într-un cadru interdisciplinar și aplicat, axat pe legătura dintre drept, patrimoniu cultural și tradițiile oenologice. Ne propunem să alternăm dezbaterile juridice, atelierele tematice și vizitele la crame, oferind în același timp participanților un context de socializare, reflecție și consolidare academică.
📅 Program orientativ:
-
18 iulie: sosirea participanților, întâlnire de bun venit
-
19–23 iulie:
– ateliere pe teme precum: drept vitivinicol, protecția indicațiilor geografice, fiscalitatea vinului, dreptul consumatorului, drept comparat etc.
– sesiune specială „Drept și literatură” în data de 21 iulie dimineața
– după-amieze rezervate pentru vizite la cramele din Ighiu, Ciumbrud, Jidvei, Villa Vinea
– o zi dedicată unei experiențe tradiționale la Ampoița, cu plăcinte și peisaje locale -
24 iulie: sesiune de concluzii și plecarea participanților
🏛️ Universitatea noastră va asigura cazarea și masa participanților în facilitățile proprii, iar întreaga activitate se va desfășura într-un cadru organizat, cald și cooperant.
Pentru o bună organizare, vă rugăm să ne transmiteți până la data de 10 iulie 2025:
-
numele cadrelor didactice care doresc să participe;
-
numele studenților (2-4 persoane) care vă vor însoți.
📩 Răspunsurile pot fi transmise direct prin e-mail la această adresa raul.hodos@uab.ro sau prin completarea unui formular pe care îl vom trimite la cerere.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag la Alba Iulia,
pentru o săptămână de dezbatere, patrimoniu și convivialitate academică.