Sindicatul Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

Sindicatul Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

    Sindicatul personalului Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia (numit în continuare doar Sindicatul) se organizează ca persoană juridică, de sine stătătoare constituită prin liberul consimţământ al angajaţilor Universităţii.

     Sindicatul s-a constituit, se organizează şi funcţionează conform prevederilor din Carta Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a Constituţiei României a Legii sindicatelor nr. 54/2003,  a celorlalte acte care legiferează activităţile sindicale, precum şi în conformitate cu prevederile propriului statut.

     Sindicatul personalului din Universitatea „1 Decembrie 1918" Alba Iulia este o organizaţie independentă, strict profesională, care reuneşte prin libera adeziune, exprimată în scris, toate categoriile de personal cu contract de muncă indiferent de pregătirea profesională, gradul didactic, naţionalitate, convingeri politice, religie, sex şi vârstă. În această organizaţie se pot înscrie şi pensionarii care au lucrat în învăţământul superior. Sindicatul s-a constituit în scopul apărării drepturilor angajaţilor, prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de muncă precum şi în scopul promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestuia.

     Sindicatul personalului din Universitatea „1 Decembrie 1918" Alba Iulia poate să primească în componenţa sa şi personal angajat din alte instituţii de învăţământ sau cultură cu acordul Adunării generale şi respectarea prezentului Statut.

     Sindicatul garantează şi apără exercitarea dreptului sindical în mod organizat, cât şi interesele membrilor săi precum şi libertatea de opinie a acestora conform prevederilor Constituţiei României şi a legislaţiei în vigoare.

     Relaţiile Sindicatului cu organele de decizie din cadrul Universităţii se desfăşoară conform prevederilor legislaţiei muncii, a normelor ce reglementează activitatea sindicatelor, a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă şi al propriului Statut.

     Denumirea sindicatului din Universitatea „1 Decembrie 1918" Alba Iulia este „Sindicatul  personalului din Universitatea „1 Decembrie 1918" Alba Iulia. Prescurtat, această denumire poate fi şi: Sindicatul Universităţii „1 Decembrie 1918".

     Sediul Sindicatului: este în municipiul Alba Iulia, strada Nicolae Iorga nr. 11-13, în incinta Universităţii.

     Sindicatul şi organele sale de conducere, alese prin vot secret, au autonomie asigurată în raporturile cu Federaţia Naţională „Alma Mater" la care este afiliat precum şi faţă de celelalte confederaţii sindicale la care  federaţia „Alma Mater" este afiliată.

Consiliul de conducere

Statutul sindicatului personalului din Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

  • Statutul sindicatului personalului din Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia Descarcă

Documente

  • Contractul colectiv de muncă la nivelul Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia pentru anii 2018 - 2019 Descarcă
  • Contractul colectiv de muncă la nivelul Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia pentru anii 2014 - 2015 Descarcă
  • Formular de adeziune la Sindicatul Universităţii „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia Descarcă

Contactul sindicatului

  • Adresa Gabriel Bethlen Nr.5, Alba Iulia
  • Cod Postal 510009
  • Locatie Locatie universitate

Utilizarea cookie-urilor este importanta pentru buna functionare a acestui site. Prin continuarea navigarii pe site va exprimati acordul explicit cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Citeste politica de cookie pe aici

OK