Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Muzică religioasă și folclor muzical

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Despre

Programul MUZICĂ RELIGIOASĂ ȘI FOLCLOR MUZICAL (studii de masterat, domeniul Muzică), recent autorizat de către ARACIS, vine în completarea generoasei oferte educaționale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a universității albaiuliene. 

Studiile universitare în domeniul Muzică au pătruns în peisajul academic albaiulian în anul 2014, când a fost înființată în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia secția de Muzică Religioasă. În anul 2019, secția a fost acreditată, cu fiecare promoție de absolvenți simțindu-se tot mai acut nevoia deschiderii unui program de masterat care să le permită absolvenților să-și continue studiile. Mulți dintre absolvenții noștri au optat pentru o carieră didactică în învățământul preuniversitar, completarea studiilor la nivel masteral fiindu-le necesară pentru a se putea titulariza pe posturi didactice din învățământul liceal și post-liceal. De asemenea, creșterea prestigiului formațiilor muzicale autohtone presupune o perfecționare continuă a membrilor acestora, care să le permită atingerea unui cât mai înalt grad de profesionalim. Acestea sunt doar câteva dintre motivele care argumentează deschiderea programului de masterat MUZICĂ RELIGIOASĂ ȘI FOLCLOR MUZICAL. 

La absolvire, masteranzii vor avea următoarele calificări și profesii: Copiator note muzicale (COR 265217); Referent muzical (COR 265211); Profesor în învățământul liceal/postliceal (după absolvirea modului psiho-pedagogic, nivelul II). 

Programul de masterat abordează două mari paliere ale culturii muzicale, muzica religioasă și folclorul, disciplinele din planul de învățământ ilustrând aspecte diferite ale acestora. Din sfera muzicii religioase amintim următoarele discipline care vor fi studiate: Stilistica muzicii bizantine, Muzică eclezială și ritual, Muzica corală religioasă în sec. XX: orientări și tendințe, Cântare liturgică corală, Tehnici dirijorale în muzica bisericească, Citirea partiturilor corale religioase, Psalmodie și muzică ezoterică, Estetica muzicii religioase, Culturi muzicale bizantine, Principii de transcriere a notației neumatice în notație liniară, Variante ale muzicii bizantine în spațiul ortodox.  

Folclorul muzical este ilustrat în planul de învățământ al programului prin discipline precum: Armonia modală aplicată pe cântecul popular românesc, Ansamblu muzică tradițională, Organologie populară, Colinda – gen muzical și literar, Culegere de folclor – tehnici și metode, Etnomuzicologie, Tehnici vocale de cânt popular, Prelucrări folclorice în creația compozitorilor români, Principii de transcriere a folclorului muzical, Conducere grup folcloric.  

Pe lângă disciplinele menționate, există și discipline care oferă o perspectivă de ansamblu asupra limbajului muzical, precum Teoria superioară a muzicii. Totodată, Practica de specialitatele oferă masteranzilor posibilitatea de a aplica cunoștințele dobândite în formații vocale, instrumentale sau vocal-instrumentale. 

Locuri disponibile / tip

10 locuri / IF (buget)

20 locuri / IF (taxă)

Adresa B-dul ,,1 Decembrie 1918" Nr .13

Contactează-ne +40258835901

Scrie-ne un email secretariat.teologie@uab.ro

Follow on Instagram @universitatea_din_albaiulia

Procesul de Admitere

1 iulie - 17 iulie

Înscrierea candidaților

18 iulie

Probe

Susținerea probelor

Susținerea interviului motivațional, a probelor de aptitudini și proba de competență lingvistică, alte probe preliminare doar la specializările unde este cazul

Test grilă la specializarea Asistență medicală generală

19 iulie

Rezultate

Afișarea rezultatelor

Afișarea rezultatelor inițiale ale admiterii

Muzică religioasă și folclor muzical

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Citeste politica de cookie pe aici


Preferințe