Durată studii
4 semestre
Scurtă prezentare a programului
Misiunea programului de master constă în formarea de specialiști cu pregătire superioară în domeniul bancar, al asigurărilor, analizei financiare şi al pieţelor de capital. De asemenea, programul de master vizează și dezvoltarea cercetării științifice economice, centrată pe aceste domenii. Programul de master are despre scop formarea și dezvoltarea de abilități, deprinderi și competențe, necesare în procesele de execuție și decizie, specifice domeniului bancar, al asigurărilor și piețelor financiare.
Calificări și profesii la absolvire (conform Clasificării ocupațiilor din Romania)
După absolvire, cei care finalizează această specializare vor avea posibilitatea de a desfăşura activităţi conforme cu specializarea Marketing şi promovarea vânzărilor, respectiv în departamentele de Marketing, Vânzări, Relaţii Publice sau Agenţii de publicitate. Absolvenții acestei specializări pot ocupa posturi precum: Brand manager, Organizator târguri și expoziții, Analist servicii client, Specialist marketing etc.
Principalele discipline studiate
Principalele discipline studiate sunt: Psihologia consumatorului; Content Marketing; Marketing online; Publicitate şi planificare media; Managementul relației cu clienții; Metode şi modele în marketing; Cercetări calitative; Managementul portofoliului de brand; Organizarea campaniilor promoţionale; Marketing strategic.
Aspecte privind practica profesională
Obiective: transmiterea către masteranzi a cunoştinţelor de specialitate, specifice domeniilor abordate, fundarea şi completarea cunoştinţelor dobândite anterior, necesare obţinerii unui grad ridicat de calificare; formarea de deprinderi şi abilităţi, care să permită absolvenţilor aplicarea cunoştinţelor şi realizarea de activităţi profesionale în domeniul marketingului şi vânzărilor; formarea la nivel individual, de competenţe generale (de cunoaştere, funcţional-reacţionale) şi de specialitate conform programului de masterat, dobândirea cunoştinţelor de specialitate într-un sistem operaţional; formarea masteranzilor pentru lucrul în echipă. Competenţe generale: cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea conceptelor, teoriilor, principiilor şi metodelor fundamentale de investigare şi prospectare specifice economiei; explicarea şi interpretarea ideilor, proceselor, fenomenelor, stărilor şi tendinţelor specifice activităţii la nivel micro şi macroeconomic în contexte specifice societăţii bazate pe cunoaştere; culegerea, analiza şi interpretarea de date şi informaţii cantitative şi calitative referitoare la o problemă definită; analiza de stări şi situaţii şi asumarea de responsabilităţi pentru a rezolva probleme, a comunica şi a demonstra rezultatele propriei activităţi; capacitatea de a lucra independent sau în echipă pentru rezolvarea de probleme în contexte profesionale definite; utilizarea tehnologiei informatice moderne pentru tehnoredactarea de lucrări, procesarea de informaţii şi accesarea de baze de date specifice activităţii din diferitele structuri organizaţionale; comunicarea verbală şi scrisă în scop profesional în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională. Competenţe de specialitate: capacitatea de a organiza evenimente şi alte activităţi promoţionale din categoria relaţiilor publice; proiectarea fazelor şi etapelor unei cercetări de marketing cantitative şi calitative; design web;organizarea de campanii publicitare on-line; realizarea unui media plan; organizarea manifestărilor promoţionale (târguri şi expoziţii); moderarea Focus Grupurilor şi a interviurilor în profunzime; management de brand
Posibilități de continuare a studiilor (masterat, doctorat)
Masteranzii absolvenți ai acestor programe de masterat de cercetare sunt informați asupra faptului că Universitatea organizează Școala Doctorală din domeniul Contabilitate și eliberează diplomele de doctor în domeniile de specializare pentru care are calitatea de I.O.S.U.D. Diploma de doctor se eliberează cu condiţia validării de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, prin ordin al ministrului educaţiei.
Oportunități de angajare pe piața muncii
Prin parcurgerea programului de masterat, absolvenţii îşi vor putea desfăşura activitatea în cadrul oricărui tip de entități, fie ele instituții publice (în departamentele de Relații publice sau Marketing), fie agenți economici care au ca obiect de activitate producția, comerţul, turismul, sau serviciile. Deoarece competenţe dobândite le oferă și abilitatea de a iniţia o afacere, elaborarea şi implementarea cu succes a unui plan de afaceri, capacitatea de a evalua problemele complexe legate de domeniul afacerilor, absolvenții vor avea capaciateta și de a-și dezvolta propriile afaceri, în special în domeniul de marketing: agenții de publicitate, firme de organizare de evenimente etc.