Prezentare general„

Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
Facultatea de Istorie şi Filologie
Catedra de Limba şi literatura română
Centrul de Cercetări Filologice şi Dialog Multicultural
Catedra de Limbi Moderne
Centrul de Cercetare şi Inovare în Educaţia Lingvistică - C.I.E.L.



o r g a n i z e a z ă


SESIUNEA ŞTIINŢIFICĂ ANUALĂ INTERNAŢIONALĂ
cu tema
Interdisciplinar şi transdisciplinar
în limbă, literatură şi didactică
ALBA IULIA,  28-29 MAI  2010
http://www.uab.ro/sesiuni_2010/interdisciplinar_si_transdisciplinar_limba_romana/

 „Interdisciplinaritatea presupune un dialog şi schimbul de cunoştinţe, de analize, de metode între două sau mai multe discipline. Ea implică interacţiuni şi o îmbogăţire mutuală între mai mulţi specialişti“ ne spune Dictionnaire encyclopédique de l’enseignement et de la formation (sub coordonarea lui Christiane Etévée şi Philippe Champy. Paris, Nathan, 1994. pp. 561- 563). Interdisciplinaritatea vizează, evident, în egală măsură, ştiinţele exacte şi cele umaniste. Anumite discipline tradiţionale ar putea fi considerate mai predispuse la interdisciplinaritate decât altele. Este cazul filosofiei, al antropologiei, al matematicii, al afacerilor, al educaţiei, al ecologiei, al istoriei. Alte domenii mai recente precum cibernetica, teoria sistemelor şi mass-media sunt şi ele interdisciplinare.
De fapt, toate disciplinele care au azi un statut independent erau practicate de vechii greci sub denumirea de filosofie. Logica era practicată de Platon ca filosofie pentru ca Aristotel să o individualizeze mai târziu. Tot Aristotel va practica fizica drept cosmologie. Singura diferenţiere rezidă într-o individualizare metodologică. Disciplinele de azi nu sunt, prin urmare, altceva decât rezultatul unei specializări a problemelor filosofice. În Evul Mediu şi în epoca clasică interdisciplinaritatea era încă o realitate pentru ca, în secolul al XIX-lea, numărul de materii să sporească şi specializarea profesională să devină tot mai importantă, lucru confirmat de secolul următor. Se pare că noţiunea de disciplină nu este o realitate istorică, ci că ar fi fost condiţionată de exigenţa universitară de specializare. Totuşi, în anii ’80 ai secolului trecut, această noţiune de interdisciplinaritate redevine interesantă. De îndată ce privirea noastră asupra lumii evoluează, abordarea interdisciplinară se impune în mod evident. După cum spune Edgar Morin, „obiectele trebuie concepute de acum înainte ca sisteme“.
Favorizând cercetarea interacţiunilor diferitelor domenii ale cunoaşterii şi complementaritatea lor, interdisciplinaritatea ne invită la o oarecare deschidere a spiritului. Noţiunea de interdisciplinaritate nu constituie o valoare în sine, ea este, înainte de toate, un mod de abordare.  Formele pe care le poate lua sunt diferite: complementaritatea (două sau mai multe discipline concură spre un obiectiv comun), circulaţia (atunci când o disciplină utilizează, importă sau îşi însuşeşte conceptele unei alte discipline), fuziunea (construirea unei noi discipline prin colaborarea cu persoane provenind din câmpuri disciplinare diferite) şi confruntarea (care permite întâlnirea unor puncte de vedere asupra unui obiect ori a unei problematici).
Alături de noţiunea de interdisciplinaritate, cea de transdisciplinaritate este adesea vehiculată şi controversată. Definiţia generală a transdisciplinarităţii, aceea de mijloc de comunicare între discipline ce vizează modalităţi diferite de cunoaştere, este lărgită prin altele de genul: o modalitate de producere a cunoaşterii ştiinţifice ce duce la transgresarea frontierelor ştiinţifice (Helga Nowotny); un cadru de lucru lărgit ce transcende limitările disciplinare (Basarab Nicolescu şi Edgar Morin). Julie Klein reia de altfel istoria conceptului în intervenţia The Transition to Transdisciplinarity. Cercetarea transdisciplinară este în curs de dezvoltare. Ea include totodată colaborarea în sânul comunităţii ştiinţifice şi dialogul dintre lumea cercetării şi societate în ansamblul ei. Ea depăşeşte prin urmare, pe de o parte, graniţele dintre disciplinele ştiinţifice şi, pe de altă parte, cele dintre domeniul ştiinţific şi celelalte câmpuri sociale incluzând un dialog între ştiinţă şi societate la nivelul faptelor, al practicilor şi al valorilor (Urs Wiesmann, Susette Biber-Klemm, Walter Gorssenbacher-Mansuz, Gertrude Hirsch Hadorn, Holger Hoffmann-Riem, Dominique Joze, Christian Pohl şi Elisabeth Zemp – Academia Elveţiană de Ştiinţe, Comment renforcer la recherche transdisciplinaire: une syntthèse en quinze propositions. Textul intitulat Enhancing Transdisciplinary Research: A Synthesis in Fifteen Propositions (Chapter 29) face parte din lucrarea colectivă Handbook of Transdisciplinary Research, Hirsch Hadorn, G. et al. (eds.), Berlin Springer Verlag, 2008, p. 183. Tradus din limba engleză de Frederic Darbellay (IUKB, Sion). Relectura traducerii de Anne Zimmermann - CDE, Université de Berne).
Cercetarea interdisciplinară şi cea transdisciplinară ne permite să identificăm câteva probleme majore. Ele se referă la limbaj, la metode, la constrângerile instituţionale şi la cele cognitive. Cum fiecare disciplină şi-a dezvoltat propriul limbaj, interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea cer o adaptare şi o însuşire a diferitelor modalităţi de utilizare a acestuia, fapt ce poate duce la întâmpinarea unor dificultăţi în comunicarea rezultatelor cercetării, la împrumutarea de termeni tehnici uneori puţin înţeleşi de specialiştii în alte discipline. Disciplinele sunt adesea devotate propriilor metode de investigaţie, lucru ce poate duce la neînţelegeri şi opoziţii. Instituţiile, organizate adesea după criterii disciplinare, pot apărea ca prim impediment în cercetarea interdisciplinară şi transdisciplinară. Constrângerile cognitive constituie, de asemenea, un mare impas spre o cercetare autentic interdisciplinară sau transdisciplinară, ele presupunând o cunoaştere aprofundată a mai multor discipline. Ar fi posibilă dezvoltarea unei metode proprii cercetării interdisciplinare sau transdisciplinare? În ce măsură se poate vorbi de interdisciplinaritate sau transdisciplinaritate în limbă, în literatură şi în artă de-a lungul secolelor? Care este impactul interdisciplinarităţii în educaţie, mai exact asupra instituţionalizării programelor de formare interdisciplinară?

Iată câteva axe de discuţie pe care le propunem pentru această sesiune de comunicări ştiinţifice:

  1. Interdisciplinar şi/sau transdisciplinar în limbă: despre originea cuvintelor şi întrebuinţarea lor în limbajele specializate, diferitele tipuri de gramatici, lingvistica matematică / computaţională. Orizontul traducerii.
  1. Interdisciplinar şi/sau transdisciplinar în literatură: întâlnirea literaturii cu domenii înrudite sau cu ştiinţa şi tehnica – legătura dintre literatură şi lingvistică, literatură şi artă, literatură şi istorie, literatura science-fiction.
  1. Interdisciplinar şi/sau transdisciplinar în pedagogie şi didactică: Din punct de vedere pedagogic, conceptul de interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate trimite la mai multe noţiuni: el stabileşte existenţa unor fundamente comune învăţării şi o cultură comună. Finalitatea studiilor preuniversitare trebuie să tindă spre o cunoaştere de sine, spre o responsabilizare care vizează formarea cetăţeanului. Abordarea interdisciplinară şi transdisciplinară permite punerea în practică a misiunii cantitative (care cere unicitatea exigenţelor şi pluralitatea disciplinelor) şi calitative (elaborarea unei culturi comune, formarea cetăţeanului) a instituţiei de învăţământ preuniversitar. Ce se întâmplă la nivelul instituţiilor de învăţământ superior? Implicaţii didactice.