Elemente constitutive, motivație

și obstacole în dinamica acțiunilor morale și religioase

 

 
   Drd. Monica Opriș

 

Des éléments constitutifs, la motivation et des obstacles dans la dynamique de l’action morale et religieuse. L’existence de l’être humaine présuppose la dérouler de l’activités, pour atteindre des objectifs proposes. Les actions morales et religieuses présupposent l’interrelation des multiples éléments: l’action, le but de là et les moyens de la réalisation de là. La motivation des actionnes morales et religieuse doit être positive, pour vaincre les obstacles qui s’opposent de là réalisation.

 

1. Activități și acțiuni

 

Existența ființei umane și echilibrarea acesteia cu lumea externă presupune desfășurarea în mod deliberat a unor activități, în vederea atingerii unor obiective asumate, a satisfacerii anumitor trebuințe, a îndeplinirii unor imperative.

Exemple de activități de diferite tipuri: activitatea de învățare, activitatea școlară, activitatea de joc, activitatea didactică, activitatea pedagogică, activități de recreere, activități de natură morală și religioasă etc.

Ideal ar fi ca activitățile umane să aibă la bază o motivație internă/intrinsecă, astfel încât, prin acțiunea factorilor educativi, pe măsura efectuării, aceasta să devină sursă de atracție, interes, imbold pentru continuare, reluare și, totodată, izvor de mulțumire interioară. Proiectele, intențiile, scopurile subiective sunt transformate în fapte, sunt obiectivate, realizate, înfăptuite prin anumite procese, numite acțiuni[1].

Care este relația dintre activități și acțiuni? În opinia noastră, activitățile reprezintă un sistem unitar și coerent de acțiuni și operații, selecționate în funcție de context, ordonate și integrate   într-un mod unitar de acțiune.

Ca unități structurale ale activității, acțiunile sunt caracterizate de obiective proprii, realizarea acestora făcându-se cu resurse (cognitive, afective și contextuale) specifice[2]. Motivația internă a acțiunilor este legată nemijlocit de activitatea căreia i se subordonează.

Exemplu de activitate motivată intern:

Transcrierea unor texte în scopul memorării acestora, din dorința de a învăța cât mai bine, este o acțiune, care se înscrie într-un context mai amplu, al unei activități de învățare. Motivația acestei acțiuni este identică cu motivația care stă la baza activității de învățare.

 

Realizarea acțiunilor presupune depunerea unui efort de voință (dar nu numai) în depășirea obstacolelor interne sau externe, care influențează luarea deciziei de acțiune.

 

2. Acțiuni morale și religioase

 

În general, putem afirma că anumite acțiuni se înscriu în categoria acțiunilor morale sau religioase, dacă sunt satisfăcute simultan următoarele cerințe:

         ·acțiunea susține și promovează valori morale și religioase;

         ·acțiunea este orientată de un scop/obiectiv moral sau religios;

         ·strategiile de realizare a acțiunilor aduc un spor de religiozitate persoanei care o realizează (sau asupra căreia se realizeaz㠖 în cazul în care acțiunile implică și alte persoane);

         ·motivația realizării acțiunii este pozitivă și constructivă.

Exemplu:

Transcrierea unor texte biblice care susțin diferite învățături de credință în scopul memorării acestora, din dorința de a argumenta anumite învățături de credință în cadrul unei discuții cu colegii este un exemplu de acțiune care are un scop religios.

 

3. Elementele constitutive ale acțiunilor morale și religioase

   

Acțiunile morale și religioase presupun interrelația unui complex de elemente – acțiunea în sine, scopul acesteia, modalitățile de realizare – care trebuie să îndeplinească anumite cerințe.

Motivația acțiunii are un rol deosebit de important deoarece poate schimba moralitatea unei acțiuni. În plus, trebuie să avem în vedere faptul că nici o acțiune nu este posibilă fără depășirea anumitor obstacole, mai mult sau mai puțin complexe, problematice.

Vom prezenta mai jos modul în care elementele menționate mai sus interrelaționează.

 

3.1. Acțiunea în sine

Acțiunea în sine trebuie să fie realizată în mod conștient și în concordanță cu legea morală, ceea ce înseamnă că fapta trebuie să aibă valoare pozitivă, să fie permisă de legea morală. Acest lucru presupune din partea celui care o săvârșește o relaționare corectă față de valorile morale: “Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!” (Isaia 5, 20).

În ceea ce privește acțiunile morale și religioase, se poate vorbi despre două dimensiuni ale moralității acțiunii: moralitatea obiectivă și moralitatea subiectivă[3].

 

 

 

a. Moralitatea obiectivă

Moralitatea obiectivă se referă la acțiunea în sine (ce a făcut o anumită persoană) și la raportarea acțiunii la legea morală, mai precis la existența unei corespondențe între acțiune și legea morală (acțiunea este bună sau nu din punctul de vedere al legii morale), fără a se lua în considerare alte elemente.

Exemplu de acțiune caracterizată de moralitate obiectivă:

Rostirea adevărului este o acțiune conformă cu legea morală.

 

Un aspect deosebit de important îl constituie faptul că moralitatea obiectivă a unei acțiuni nu depinde de convingerile morale sau moralitatea celui care o săvârșește. Astfel, chiar un om imoral poate săvârși acțiuni morale, care îi vor aduce în plan sufletesc un spor de moralitate.

Exemplu:

Nicolae Steinhardt, vorbind despre tâlharul de pe crucea din dreapta lui Iisus Hristos, consideră că acesta a primit mântuirea pentru că i-a dat Fiului lui Dumnezeu “o vorbă bun㔠atunci când toți Îl batjocoreau[4].

 

b. Moralitatea subiectivă

Moralitatea subiectivă are în vedere acțiunea realizată în mod conștient de o anumită persoană, dar privită din perspectiva scopului care a direcționat-o.

Exemplu de moralitate subiectivă:

Rostirea adevărului cu scopul de a respecta porunca divină care interzice minciuna este o acțiune conformă cu legea morală.

 

c. Relația dintre moralitatea obiectivă și cea subiectivă

Între moralitatea obiectivă și cea subiectivă există o relație, în caracterizarea căreia, scopul acțiunii joacă un rol esențial. În exemplele de mai sus, cele două tipuri de moralitate sunt superpozabile, dat fiind faptul că scopul este unul moral. În alte situații însă, moralitatea subiectivă poate schimba caracterul moral al unei acțiuni, dacă aceasta este privită numai din punct de vedere subiectiv: o faptă moral-bună din punct de vedere obiectiv, poate deveni rea din punct de vedere subiectiv (vezi exemplul 1); o faptă rea din punct de vedere obiectiv poate fi micșorată ca intensitate, din punct de vedere subiectiv dacă scopul este moral – fără însă ca aceasta să-și schimbe calitatea de faptă rea (vezi exemplul 2).

Exemple de acțiuni morale pentru ilustrarea relației dintre moralitatea obiectivă și cea subiectivă:

1. În ceea ce privește milostenia, din punct de vedere obiectiv este conformă cu legea morală, deci este bună. Din punct de vedere subiectiv, dacă este făcută cu scopul de a fi lăudat de cineva, este o acțiune reprobabilă, deși din punct de vedere obiectiv este dezirabilă/ bună.

2. Furtul este o faptă rea, chiar dacă este făcut cu un scop moral: ajutorarea altora. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur îi atenționa pe creștinii care doreau să facă milostenie din ceea ce luau de la alții: “Cu milostenia și cu credința se curăță păcatele. Iar milostenie socotesc nu pe cea adunată din silnicia și jaful altuia, că aceea nu este milostenie, ci cruzime și neomenie. Că ce folos este a dezbrăca pe unul și a îmbrăca pe altul?”[5].

 

3.2. Scopul acțiunii

Corespunzător moralității obiective distingem scopul intrinsec (inerent acțiunii în sine), iar corespunzător moralității subiective distingem scopul extrinsec (care ia în considerare intenția – scopul privit ca voinț㠖 a celui care săvârșește acțiunea morală)[6]. În acțiunile morale, cele două scopuri ar trebui să coincidă (vezi exemplul 1). În situațiile în care acestea nu coincid, unul dintre acestea devine principal, iar celălalt secundar, în funcție de voința celui care săvârșește acțiunea morală (vezi exemplul 2). În cazurile în care intenția este meschină, nu se mai poate vorbi despre acțiune morală (vezi exemplul 3).

Exemple de situații în care o anumită acțiune poate dobândi semnificații morale diverse,  în funcție de scopul urmărit:

1. Vizitarea unui bolnav cu scopul de a-i face o bucurie este o acțiune morală.

2. Vizitarea unui bolnav, cu scopul de a-i face o bucurie și de a primi laudele celor din jur (unul dintre scopuri este principal, iar celălalt secundar, funcție de personalitatea celui care face acțiunea respectivă) este o acțiune morală obiectivă, dar care poate fi reprobabilă din punct de vedere subiectiv dacă predomină scopul care aduce un minus de moralitate persoanei care realizează acțiunea.

3. Vizitarea unui bolnav cu scopul de a se simți dator față de tine este o acțiune reprobabilă pentru cel care o realizează.

 

3.3. Modalitățile de realizare a acțiunii

Modalitățile concrete de realizare a acțiunilor morale, în vederea atingerii scopurilor acestora sunt importante în special când acțiunile morale implică alte persoane sau când pot afecta propria persoană sau cele din jur. Astfel, chiar în situația în care acțiunea în sine este morală, scopurile acțiunii sunt morale și motivația este pozitivă, dacă modalitățile de realizare a acțiunii produc în sufletul celui căruia îi este adresată efecte negative, moralitatea acțiunii este îndoielnică: “Binele nu e bine când nu se face bine, precum floarea e nepotrivită în vremea iernii”[7].

Exemplu:

În situația în care un anumit elev dorește să participe într-o excursie organizată la nivelul unei clase, dar nu poate face acest lucru din cauza problemelor financiare ale familiei, organizatorul va evita acțiunile prin care elevul respectiv să fie stigmatizat moral de către colegii lui:

-   prezentarea situației financiare a elevului respectiv în fața colegilor și solicitarea plătirii costului excursiei de către aceștia;

-   găsirea unui sponsor din exterior doar pentru el, cu anunțarea tuturor colegilor.

 

4. Motivația acțiunilor morale și religioase

 

În ceea ce privește motivația care dinamizează voința în îndeplinirea activităților de natură morală și religioasă, Sfântul Grigorie de Nazianz surprinde trei aspecte ale acesteia: iubirea lui Dumnezeu, ideea de răsplată, frica de pedeapsă: “Noi căutăm mărirea cea de la Dumnezeu. Așa, unii dintre noi se înalță mai sus: vorbesc de adevărații filosofi, care au dragostea cea mai curată și mai fierbinte către Dumnezeu. Ei doresc a se uni cu Binele suprem pentru dragostea către El însuși și nu pentru gloria ce e gătită în viața vecilor. Aceasta este la noi gradul cel mai înalt al virtuții și gradul ei cel dintâi. Al doilea, de asemenea foarte bun și lăudabil, e al acelora care practică virtutea în vederea răsplătirii. Iar al treilea, al acelora care se feresc de rău, de frica pedepselor celor păcătoși”[8].

Motivația cea mai puternică în realizarea acțiunilor morale o constituie iubirea față de Dumnezeu, manifestată și prin atitudinea față de semeni și față de sine însuși: “Dragostea e deschiderea inimii în mod nelimitat pentru ceilalți în Hristos, dragostea e uitare de sine pentru ceilalți”[9].

Prin faptul că Biserica admite drept motivație a acțiunilor morale, pe lângă săvârșirea binelui pentru a ajunge la asemănare cu Binele suprem, și motivații secundare: dobândirea fericirii veșnice și teama de pedeapsa veșnică, se demonstrează realismul moralei creștine care nu este o "simplă" construcție mentală. Dimpotrivă, ține cont de realitățile în care trăiește omul, de faptul că fiecare ființă umană dorește să fie împăcată cu sine și cu ceilalți, fericită. Or, morala nu este împotriva firii și naturii umane! Ideea de răsplată și pedeapsă sunt aspecte direct legate de formarea conștiinței morale. Fericirea și starea de mulțumire în urma săvârșirii acțiunilor morale nu reprezintă scop în sine, ci sunt o consecință a acestora: “Binele nu este un lucru bun pentru că e răsplătit, ci e răsplătit pentru că este bun”[10].

 

5. Rolul obstacolelor în dinamica acțiunilor

 

Pentru a evidenția rolul obstacolelor în dinamica acțiunilor sau configurația și dinamica acțiunilor, vom prezenta modelul propus de K. Lewin, care a preluat din electricitate modelul incintei cu barieră[11] (Fig.1). Noțiunea centrală care apare în model este câmpul – ca formă de manifestare a materiei în jurul unui corp încărcat electric.

 

 

 

Figura 1. Modelul incintei cu barieră

 

În analogia făcută de el, în configurația “câmpului” intră persoana și toate elementele care o caracterizează la un moment dat, întrucât tot ceea ce condiționează comportamentul unei persoane la un moment dat se găsește concentrat în situație prezentă. Situația este înțeleasă ca zonă decupată din ambianță și circumscrisă de un scop. Astfel, “câmpul acțiunii” cuprinde: persoana în cauză, scopul/ obiectivul ei, stimulii (sau motivația), obstacolele ce se ivesc din interiorul sau din exteriorul ființei umane (bariere interne), obligația morală, alte persoane, presiunea sau influența grupului care determină persistența în realizarea acțiunii (bariere externe).

Acest model este util în special în explicarea situațiilor de învățare, dar se aplică și în cazul acțiunilor morale și religioase, deoarece acestea presupun depășirea obstacolelor interne, care influențează luarea deciziei de acțiune fie prin stoparea acestora, fie prin orientarea în sens contrar a acestora.

Obstacolele sau barierele interne se interpun între persoană și scopul propus și acționează din interiorul ființei umane. Astfel, pe lângă barierele care țin în mod expres de interiorul ființei umane (interesele, indiferența, comoditatea, egoismul, satisfacțiile de moment care în timp se dovedesc a fi în afara moralei), intră și unele care se răsfrâng din exterior asupra ființei umane (insuccesele repetate, tendința de mimetism, ironia grupului, opinia grupului, acuzații nefondate etc.).

Bariera externă este rezultatul educației și al autoeducației și are rolul de a determina menținerea persoanei în câmpul acțiunii, până la executarea acesteia. În cazul acțiunilor morale, bariera externă este reprezentată de conștiința morală, dorința de a efectua acțiunea respectivă, dragostea față de Dumnezeu și față de semeni, dorința de mântuire etc.

În situațiile în care acțiunea morală sau religioasă presupune un efort prea mare din partea persoanei pentru depășirea barierei interne, iar bariera externă nu are forța necesară pentru a menține acțiunea în cadrul câmpului, apare izolarea de scop, respectiv nerealizarea acțiunii.

Exemple:

O situație frecvent întâlnită este cea a închinării în momentul în care creștinul trece prin fața unei biserici. Principalul obstacol care trebuie depășit în realizarea acestei acțiuni religioase este ironia celor din jur. Dacă dragostea față de Dumnezeu nu este suficient de mare pentru a-l determina să nu renunțe la gândul de a se închina, persoana respectivă își va face cruce “ în gând”, unde bariera internă este permisivă sau practic, nu există.

 

Concluzii

 

Se poate vorbi despre acțiuni morale și religioase doar în măsura în care toate elementele care le compun îndeplinesc următoarele cerințe: acțiunile sunt în conformitate cu valorile morale și religioase, scopurile urmărite sunt morale, mijloacele utilizate pentru realizarea acestora aduc un plus de moralitate și religiozitate atât pentru persoana care le realizează, cât și asupra persoanelor implicate. Motivația acțiunilor morale și religioase trebuie să fie pozitivă și suficient de puternică pentru a învinge barierele interne, obstacolele care se opun realizării acestora.

 

 

 

 
Bibliografie

 

1.      Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, 1988.

2.      Bunescu, G., 1998, Școala și valorile morale, București, Editura Didactică și Pedagogică R.A.

3.      Dicționar de pedagogie, 1979, București, Editura didactică și Pedagogică.

4.      Sfântul Grigorie de Nazianz, 1993, Cele cinci cuvântări teologice, București, Editura Anastasia.

5.      Ionescu, M., Radu, I. (coord.), 2001, Didactica modernă, Cluj-Napoca, Editura Dacia.

6.      Mladin, N., Bucevschi, O., Pavel, C., Zăgrean, I., 2003, Teologia Morală Ortodoxă, vol. 1, Alba Iulia, Editura Reîntregirea.

7.      Opriș, D., Opriș, M., Horga, I., Tacea, A.-F., Religie. Manual pentru clasa a IX-a, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002

8.      Radu, I., Ionescu, M., 1987, Experiență didactică și creativitate, Cluj-Napoca, Editura Dacia

9.      Stăniloae, D., 1997, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

10.  Steinhardt, N., 1992, Dăruind vei dobândi, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

11.  Șebu, S., Opriș, M., Opriș, D., 2002, Metodica predării religiei. Manual pentru Seminariile Teologice și Liceele Pedagogice, Alba Iulia, Editura Reîntregirea.

 



[1] Dicționar de pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1979, p. 4

[2] Ibidem, p. 10

[3] N. Mladin, O. Bucevschi, C. Pavel, I. Zăgrean, Teologia Morală Ortodoxă, vol.1, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003, pp. 312-321.

[4] N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Baia Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1992, pp. 143-145

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre milostenie, apud D. Opriș, M. Opriș,           I-Horga, A.-F. Tacea, Religie. Manual pentru clasa a IX-a, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002, p. 53

[6] N. Mladin, O. Bucevschi, C. Pavel, I. Zăgrean, Op. cit., p. 317.

[7] Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, București, Editura Anastasia, 1993, p. 14

[8] Sf. Grigorie de Nazianz apud N. Mladin, O. Bucevschi, C. Pavel, I. Zăgrean, Op. cit., p. 326

[9] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, p. 242.

[10] J. Mausbach, Katholische Moraltheologie, apud N. Mladin, O. Bucevschi, C. Pavel, I. Zăgrean, Op. cit., p. 330.

[11] I. Radu, M. Ionescu, Experiență didactică și creativitate, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1987, pp. 80-81.